Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Borșa au desfășurat, în dimineața zilei de 20 aprilie, o acțiune de tip „Blocada”, în intervalul orar 08:00–10:00, cu sprijinul polițiștilor de frontieră și al jandarmilor maramureșeni.
Activitatea a avut ca principal scop prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, precum și menținerea unui climat de siguranță publică în zonă. Totodată, au fost instituite filtre rutiere pentru reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței în trafic.
În cadrul acțiunii, oamenii legii au efectuat controale asupra conducătorilor auto, fiind realizate mai multe testări cu aparatul etilotest. Peste 50 de autovehicule au fost oprite și verificate pe parcursul celor două ore.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.500 de lei.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii faptelor antisociale și pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.