Acțiune BLOCADA la Ulmeni și Fărcașa

actiune-blocada-la-ulmeni-si-farcasa

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni și ai Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa, împreună cu jandarmii maramureșeni, au desfășurat duminică, 13 iulie, o acțiune de tip BLOCADA, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Desfășurată în intervalul orar 08:30-10:30, acțiunea a vizat în principal verificarea respectării legislației rutiere.

În cele două ore de controale, oamenii legii au verificat aproximativ 75 de autovehicule și au legitimat 78 de persoane. Totodată, au fost efectuate testări ale conducătorilor auto cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 1.700 de lei.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și consolidarea încrederii cetățenilor în serviciul public oferit de structurile de ordine.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux