Siguranța este în mâinile fiecărui participant la trafic, iar adoptarea unui comportament responsabil înseamnă nu doar evitarea sancțiunilor, ci și prevenirea unor tragedii pe drumurile publice.
Polițiștii din cadrul Secția 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au desfășurat o acțiune punctuală pentru reducerea riscului rutier, în colaborare cu specialiștii Registrul Auto Român Maramureș.
Pe parcursul activităților din teren, au fost oprite și verificate 20 de autoturisme. În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat zece sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește suma de 4.800 de lei.
Certificate de înmatriculare reținute
Totodată, în cazul a patru autoturisme, oamenii legii au dispus reținerea certificatelor de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate. Măsura a fost luată ca urmare a unor neconformități tehnice care pot pune în pericol siguranța circulației.
Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră și protejarea tuturor participanților la trafic.