Conducerea Tribunalului Maramureș a anunțat reducerea programului de lucru cu publicul și suspendarea parțială a activității curente în perioada 2–5 iunie 2026, ca urmare a Hotărârii nr. 2 din 27 mai 2026 a Sindicatului Național al Grefei Judiciare – DICASTERIAL.
Potrivit comunicatului transmis de Cabinetul președintelui Tribunalului Maramureș, măsura va fi aplicată zilnic în intervalul orar 08:00–12:00, atât la nivelul Tribunalului Maramureș, cât și al instanțelor arondate.
În această perioadă:
- vor fi judecate doar cauzele urgente și cele considerate urgente de către președintele completului;
- în situația în care avocații prezenți solicită amânarea unor cauze care nu sunt urgente, instanța va putea dispune amânarea acestora;
- ședințele de judecată vor fi suspendate până la ora 12:00;
- activitatea instanțelor și ședințele de judecată vor fi reluate după ora 12:00.
Conducerea Tribunalului Maramureș a precizat că măsura va fi adusă la cunoștința judecătorilor și grefierilor instituției, precum și a Baroului Maramureș, DNA, DIICOT, Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, parchetelor de pe lângă judecătorii și Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.
Totodată, comunicatul va fi afișat la sediul instanței și publicat pe site-ul oficial al Tribunalului Maramureș pentru informarea justițiabililor.
Documentul este semnat de președintele Tribunalului Maramureș, judecătorul Alexandru Lucian Verdeș.