Începând de astăzi și până în 21 decembrie, atelierul artistului Nicolas Leș din Baia Mare, aflat pe Strada Păcii nr. 1, găzduiește zilnic, între orele 12:00 și 21:00, evenimentul „Crăciun la Atelier”, dedicat creațiilor locale.
Vizitatorii pot descoperi obiecte lucrate manual de artiști locali și invitați care aduc inspirație din magia Crăciunului. Expoziția reunește piese unicat, decorațiuni, cadouri și obiecte artizanale create cu atenție.
„Un loc ideal pentru a face cumpărături pentru cei dragi, vă așteptăm cu oferte speciale pentru sărbători.”
Cei interesați pot încerca olăritul și pot experimenta procesul creativ sub îndrumarea artistului gazdă.