Jandarmeria Maramureș atrage atenția turiștilor asupra regulilor privind accesul cu vehicule motorizate în ariile naturale protejate. În această perioadă, când numărul celor care vizitează Parcul Național Munții Rodnei și Parcul Natural Munții Maramureșului este în creștere, jandarmii montani intensifică verificările în aceste zone.
Accesul neautorizat cu ATV-uri, autoturisme 4×4 și alte mijloace motorizate pe pajiștile alpine și în ariile naturale protejate este interzis.
Potrivit Jandarmeriei Maramureș, pătrunderea în ariile protejate cu mijloace motorizate care utilizează carburanți fosili, inclusiv pentru practicarea unor activități sportive, poate fi sancționată cu amenzi de până la 10.000 de lei. În anumite situații poate fi dispusă și confiscarea vehiculului.
În cazul în care astfel de activități sunt organizate de persoane juridice, amenzile pot ajunge până la 50.000 de lei.
Jandarmeria avertizează și asupra consecințelor mai grave. Distrugerea iremediabilă a unor elemente ale ariei protejate poate atrage răspunderea penală.
Mai multe persoane, sancționate în ultima săptămână
Jandarmii montani, împreună cu reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei și ai Parcului Natural Munții Maramureșului, desfășoară periodic acțiuni de patrulare și verificare.
În timpul controalelor efectuate săptămâna trecută, mai multe persoane au fost sancționate pentru pătrunderea neautorizată în zonele protejate.
Pe lângă activitățile de control, jandarmii montani și reprezentanții celor două administrații desfășoară săptămânal acțiuni de informare și îndrumare a turiștilor.
Activitățile recreative pot necesita aviz
Jandarmeria Maramureș reamintește că, pentru desfășurarea activităților sportive sau recreative în ariile protejate, este necesară obținerea avizului administrației zonei respective și respectarea regulilor stabilite pentru protejarea ariei.
Autoritățile îi sfătuiesc pe turiști să se informeze înainte de a porni la drum și să respecte regulile de acces, pentru a evita atât sancțiunile, cât și afectarea mediului natural.
Jandarmeria Maramureș face apel la cei care aleg să își petreacă timpul în natură să respecte ariile protejate și să contribuie la conservarea acestora.