Primăria Municipiului Baia Mare a lansat procedura de selecție a membrilor fondatori ai Organizației de Management al Destinației (OMD) Baia Mare, o structură de parteneriat public-privat care va avea rolul de a coordona dezvoltarea, promovarea și managementul integrat al destinației turistice Baia Mare și al Zonei Metropolitane.
Noua organizație își propune să contribuie la creșterea atractivității turistice a municipiului, la consolidarea identității locale, la promovarea patrimoniului cultural, natural și urban, precum și la dezvoltarea unor produse turistice competitive, care să poziționeze Baia Mare ca destinație de interes regional, național și internațional.
Pot depune candidaturi persoane juridice de drept public sau privat, instituții, organizații neguvernamentale, operatori economici, asociații profesionale și patronale, furnizori de servicii, entități culturale, educaționale, sportive sau creative și alte structuri relevante pentru dezvoltarea și promovarea destinației.
Selecția se adresează actorilor implicați în domenii precum turism, cazare, alimentație publică, agrement, transport, cultură, patrimoniu, industrii creative, organizarea de evenimente, educație, tineret, sport, marketing, comunicare, dezvoltare urbană și economică, protecția mediului sau promovarea locală.
În procesul de evaluare vor fi analizate, între altele, capacitatea candidaților de a contribui la creșterea notorietății destinației, experiența în implementarea unor proiecte relevante, potențialul de atragere a investițiilor și parteneriatelor, precum și contribuția la dezvoltarea brandului Baia Mare.
Candidaturile pot fi depuse până la 23 iulie 2026, la Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare al Primăriei Baia Mare sau prin e-mail, la adresa cic@baiamare.ro.
Documentația completă privind procedura de selecție, condițiile de eligibilitate și criteriile de evaluare este disponibilă pe site-ul Primăriei Baia Mare. Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa mihai.nicoara@baiamare.ro sau la numerele de telefon 0262 211001 și 0262 211002.
[…] Baia Mare înființează Organizația de Management al Destinației […]