Baia Mare, nominalizat în competiția Destinația Anului 2026

baia-mare-nominalizat-in-competitia-destinatia-anului-2026

Municipiul Baia Mare a fost nominalizat la categoria „Orașe care inspiră” în cadrul competiției naționale Destinația Anului 2026, una dintre cele mai relevante inițiative dedicate promovării turismului românesc. Peste 250 de destinații din aproape toate județele țării au fost nominalizate în această ediție, confirmând interesul tot mai puternic al românilor pentru valorile, comunitățile și locurile care definesc România turistică, se arată într-un comunicart de presă al municipalității băimărene.

Potrivit organizatorilor, în perioada 20 octombrie 2025 – 15 ianuarie 2026, publicul, partenerii și membrii juriului au propus orașe, stațiuni, sate, regiuni naturale și atracții culturale care merită recunoaștere la nivel național. Încheierea etapei de nominalizări marchează deschiderea oficială a sezonului competițional 2026 și începutul unui proces amplu de evaluare, care va desemna destinațiile ce vor inspira românii și va răspunde, în final, întrebării: care va fi Destinația Anului 2026 în România?

Competiția se desfășoară în mai multe etape. În prezent, au fost anunțate destinațiile nominalizate. Urmează selecția finaliștilor, realizată în principal pe baza numărului de recomandări primite din partea publicului și a juriului. Etapa finală va avea loc în luna aprilie, când destinațiile finaliste vor fi evaluate prin votul publicului, votul juriului și printr-un sondaj cu reprezentativitate națională – „Cercetarea Destinația Anului” – pentru a asigura un rezultat echilibrat și relevant.

La categoria „Orașe care inspiră”, Baia Mare se află alături de orașe precum Alba Iulia, Arad, Bistrița, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara și multe altele.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux