Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit fără viață în locuința sa din Baia Mare, în cursul zilei de miercuri, 14 octombrie. Descoperirea a fost făcută de autorități după ce vecinii au sunat la numărul unic de urgență 112, alarmați de un miros înțepător care venea din imobil și de faptul că bărbatul nu mai fusese văzut de câteva zile.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare s-au deplasat imediat la adresa indicată, pe strada Dragoș Vodă. Pentru a pătrunde în locuință, oamenii legii au solicitat sprijinul echipajelor de pompieri din cadrul ISU Maramureș.
Din păcate, în interiorul apartamentului a fost identificat trupul neînsuflețit al bărbatului.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.
Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările și circumstanțele în care a survenit decesul bărbatului.