1866 Carol I al României depune jurământul ca domnitor al României în Parlament.
1877 Adunarea Deputaților adoptă în ședința de la orele 15 primul act al României independente, Legea privind instituirea decorației «Steaua României». Deoarece la data de 9 mai Camera deputaților și Senatul, în ședințe separate, au proclamat independența României, serbările aniversării zilei de 10 mai vor cunoaște un entuziasm popular nemaiîntâlnit până în 1906, când se împlineau 40 de ani de domnie.
1881 România este proclamată Regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881).
1906 A apărut, la București, revista „Neamul Românesc”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
S-au născut în data de 10 mai …
1894 Elvira Popescu, actriță franceză de origine română (d. 1993)
1925 Ilie Verdeț, politician român (d. 2001)
1928 Victor Atanasie Stănculescu, general de armată, ministru român (d. 2016)
1937 Constantin Diplan, actor român
1939 Rodica Stănoiu, politiciană română (d. 2025)
1946 Rică Răducanu, fotbalist român
1953 Mircea Mihail Ghiorghiu, pictor român (d. 2003)
1963 Cecilia Bârbora, actriță română
1984 Andrei Cristea, fotbalist român
1995 Loredana Toma, halterofilă română
Au decedat în data de 10 mai …
1925 Alexandru Marghiloman, om politic român (n. 1854)
1971 Mihail Jora, pedagog, pianist, compozitor și dirijor român (n. 1891)
1981 Octav Doicescu, arhitect, profesor universitar român, membru al Academiei Române (n. 1902)
2020 Ion Ceaușescu, inginer agronom, fratele mai mic al lui Nicolae Ceaușescu (n. 1932)