1330 Bătălia de la Posada se încheie: Voievodul Basarab I învinge armata maghiară prin ambuscadă.[2]
1878 I.L. Caragiale a citit, la banchetul „Junimii”, prima sa creație dramatică: „O noapte furtunoasă”.
1884 La Timișoara s-a introdus iluminatul electric al străzilor. De la acea dată, Timișoara a aparținut, pe lângă Paris, Nürnberg, Steyr și Berlin, primelor orașe din Europa cu iluminat electric stradal.
1947 A doua zi după condamnarea la închisoare pe viață a lui Iuliu Maniu, regele Mihai al României pleacă la Londra pentru a asista la căsătoria prințesei Elisabeta (viitoarea regină Elisabeta a II-a) cu prințul Filip, Duce de Edinburgh.
2019 Guvernul de la Chișinău, condus de Maia Sandu, a picat în urma unei moțiuni de cenzură cu votul a 63 de deputați. Demersul a fost inițiat de Partidul Socialist (PSRM), ce făcea parte din coaliția de guvernare.
S-au născut în data de 12 noiembrie …
1811 Constantin Hurmuzaki, politician, ministru, doctor în drept român (d. 1869)
1862 Vasile Goldiș, politician român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1934)
1894 Ion Luca-Bănățeanu, violonist virtuoz și dirijor român (d. 1963)
1949 Adriana Babeți, eseistă, prozatoare și traducătoare română
1955 Sorin Cârțu, fotbalist și antrenor român
1961 Nadia Comăneci, gimnastă română
1978 Alexandra Maria Lara, actriță germană de origine română
1982 Claudia Cazacu, DJ-iță, remixer și producătoare muzicală română de muzică trance și house
1997 Anastasia Tsilimpiou, actriță și un model de origine greco-română
Au decedat în data de 12 noiembrie …
1869 Gheorghe Asachi, scriitor român (n. 1788)
1938 Alexandru Ciplea, preot greco-catolic și istoric român (n. 1885)
2000 Henry Mălineanu, compozitor român (n. 1920)
2013 Geo Costiniu, actor român (n. 1950)
2024 Silviu Prigoană, politician și om de afaceri român (n. 1963)
2025 Horia Moculescu, compozitor român (n. 1937)