Calendar. S-a întâmplat în 19 iunie …

calendar-s-a-intamplat-in-19-iunie

1906 S-a deschis, în parcul din Dealul Filaretului (actual „Carol I”), „Expoziția generală română”, dedicată împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I (1866-1914).

1983 A fost inaugurat podul rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 m, circulația desfășurându-se pe patru benzi.

1987 Biserica Sfânta Vineri – Hereasca, cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (datând din 1645) a fost demolată. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și muzeul Herești. Pe locul bisericii a fost construit blocul 105 B.

1992 România și Republica Azerbaidjan au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.

2001 A fost realizat, pentru prima dată în România și în Europa Centrală și de Est, un transplant de inimă artificială de ultimă generație „Novacor” – un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului (Institutul de Boli Cardiovasculare Fundeni din București).

2003 Limba română: Se lansează versiunea localizată a Wikipediei. Versiunea de la această dată se află arhivată aici.

S-au născut în data de 19 iunie …

1899 George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român (d. 1965)

1927 Malvina Urșianu, regizoare și scenaristă română (d. 2015)

1941 Irina Petrescu, actriță română (d. 2013)

1977 Maria Cioncan, atletă română (d. 2007)

1987 Cătălina Mihai, actriță română

1996 Larisa Iordache, gimnastă română

Au decedat în data de 19 iunie …

1900 Prințesa Josephine de Baden, mama regelui Carol I al României (n. 1813)

2016 Victor Atanasie Stănculescu, general de armată, ministru român (n. 1928)

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux