Ambasada Statelor Unite la București a lansat oficial campania „Freedom 250”, o amplă inițiativă de diplomație publică și marketing dedicată aniversării a 250 de ani de la proclamarea Independenței Statelor Unite ale Americii.
Campania, desfășurată pe parcursul întregului an 2026, își propune să celebreze principiile fondatoare ale Americii, dar și parteneriatul strategic și relațiile culturale dintre poporul american și cel român.
Potrivit reprezentanților Ambasadei SUA, inițiativa este construită în jurul a trei direcții principale: „Inspiră”, „Inițiază” și „Inovează”.
Pilonul „Inspiră” promovează povestea Americii și celebrează 250 de ani de diplomație americană, punând accent pe documentele fondatoare ale Statelor Unite – Declarația de Independență și Constituția SUA –, precum și pe valorile democratice și personalitățile care au marcat istoria țării.
Prin componenta „Inițiază”, campania evidențiază excelența americană în domenii precum inteligența artificială, explorarea spațială, cultura, cinematografia, muzica, literatura și sportul, subliniind impactul global al inovației și creativității americane.
Totodată, tema „Inovează” urmărește consolidarea parteneriatelor globale și promovează leadership-ul Statelor Unite în comerț, tehnologie și libertate digitală, precum și angajamentul comun pentru o lume liberă și democratică.
Campania include o amplă desfășurare multimedia în mai multe orașe din România. Panouri publicitare și afișaje digitale sunt deja active în București, Iași, Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara, inclusiv în stații de autobuz, clădiri de birouri și rețeaua de metrou din Capitală.
Pe 4 iulie 2026, Statele Unite vor marca oficial 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență.