„Hai la liceu”: elevii romi din Chelința, încurajați să-și continue studiile

campania-hai-la-liceu-editia-a-ii-a-elevii-romi-din-chelinta-informati-despre-continuarea-studiilor

Inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituția Prefectului – Județul Maramureș, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Vasile Morar” Chelința, a organizat în 17 aprilie 2026 o întâlnire dedicată elevilor romi din clasa a VIII-a și părinților acestora, în cadrul campaniei educaționale „Hai la liceu”, ediția a II-a.

Acțiunea a avut ca scop informarea elevilor cu privire la procedura de accesare a locurilor special alocate pentru elevii romi în învățământul liceal și profesional din județul Maramureș, pentru anul școlar 2025-2026. Participanții au aflat că una dintre condițiile esențiale pentru ocuparea acestor locuri este susținerea examenului de Evaluare Națională.

La întâlnire au fost prezenți Cristina Moldovan, inspector în cadrul Instituției Prefectului, directorul unității de învățământ, Mădălina Hosu, cadre didactice și diriginți, alături de Violeta Creț, asistent medical comunitar din cadrul Primăria Ulmeni. De asemenea, au participat reprezentanți ai Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, respectiv Luminița Georgescu și Gabriel Cotețiu, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

În total, la activitate au luat parte 26 de elevi (13 din clasa a VIII-a și 13 din clasa a VII-a) și 5 părinți. Deși au fost invitați toți părinții elevilor de clasa a VIII-a, prezența acestora a fost redusă, doar 5 din totalul de 33 participând la discuții.

În cadrul întâlnirii au fost abordate și teme conexe, precum riscurile maternității precoce și impactul acesteia asupra dezvoltării personale și sociale. Totodată, reprezentanții poliției au susținut prezentări privind prevenirea infracțiunilor la viața sexuală, violența domestică, riscurile consumului de droguri și importanța siguranței în mediul școlar.

Potrivit datelor prezentate, la Școala Gimnazială „Vasile Morar” Chelința sunt înscriși 509 elevi romi, dintre care 202 sunt preșcolari, 204 în ciclul primar și 104 în învățământul gimnazial, inclusiv 33 de elevi în clasa a VIII-a.

Organizatorii au încurajat elevii să își continue studiile în învățământul liceal sau profesional, o parte dintre aceștia exprimându-și deja intenția de a urma cursurile Liceul Tehnologic Ulmeni.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux