Băieții de la Minaur au șanse reale să prindă un loc de cupă europeană, ba chiar (cu un joc favorabil al rezultatelor) pot prinde o medalie la finalul sezonului. Ar fi a treia, după argintul din Supercupă și bronzul din Cupa României. În acest moment, fiecare echipă din Liga Zimbrilor mai are de jucat două meciuri, se arată într-o analiză realizată de site-ul oficial al clubului băimărean.
Buzău are șansa să termine pe locul al doilea. Un al treilea loc european aparține deja echipei Politehnica Timișoara, clasată pe locul al doilea în Cupa României. Bănățenii pot termina încă pe podium, însă depinde și de alte rezultate. Timișoara va juca acasă cu Dinamo și în deplasare la Sighișoara.
CSM București este în acest moment pe locul al treilea și are două meciuri tari: afară cu Suceava și acasă cu Minaur. Își păstrează poziția dacă bate amândouă meciurile, dar la fel de bine poate ajunge și pe locul 6 sau 7. Va fi extrem de imporant meciul de la Suceava. Cel cu Minaur va fi decisiv.
Minaur poate termina pe locul 3 dacă bate ambele meciuri și Timișoara nu câștigă amândouă (în caz de egalitate de puncte, Poli este avantajată – am pierdut la trei goluri în Banat, ne-am impus la două în Baia Mare). O victorie cu Turda și un egal la București este sufcient pentru un loc între primele cinci (stăm mai bine la meciurile directe cu Vaslui). Moldovenii mai au de jucat acasă cu Sighișoara și la Turda (sunt obligați să obțină toate punctele).
Clasament
- Dinamo București – 30p (628-461) – 18
- ACS HC Buzău – 26p (574-544) – 18
- CSM București – 23p (522-507) – 18
- Minaur Baia Mare– 22p (519-500) – 18
- Poli Timișoara – 22p (518-501) – 18
- CSM Vaslui – 21p (546-551) – 18
- Potaissa Turda – 20p (522-505) – 18
- CSU Suceava – 19p (569-591) – 18
- “U” Cluj-Napoca – 8p (490-543) – 18
- CSM Constanța – 7p (485-536) – 18
- CSM Sighișoara – 0p (477-611) – 18