Evenimentul a debutat cu întâmpinarea și salutul Drapelului de Luptă și al Detașamentului de Onoare de către prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder. Au fost intonate Imnul Național al României și Imnul Uniunii Europene, interpretate de Fanfara Municipală Baia Mare și soprana Cristina Ioan.
Serviciul religios a fost oficiat de preotul militar Gabriel Băban, consilier personal al Preasfințitului Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului, alături de preotul Emil Gîrboan, protopop de Baia Mare în cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.
În cadrul manifestării au fost susținute alocuțiuni privind semnificația zilei de 10 Mai de către prefectul Rudolf Stauder, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Vlad Duruș, și viceprimarul municipiului Baia Mare, Rareș-Ionuț Pîrvu.
La „Obeliscul Cimitirului Comemorativ” al ostașilor din Diviziile 6 și 7 Infanterie, căzuți în luptele din Nordul Transilvaniei, a fost depusă o coroană de flori de către prefectul Rudolf Stauder, vicepreședintele Vlad Duruș, viceprimarul Rareș-Ionuț Pîrvu și lt. col. Corneliu Herman, comandantul Garnizoanei Baia Mare.
De asemenea, la Monumentul Ostașului Român au fost depuse coroane de flori de către parlamentari maramureșeni, reprezentanți ai administrației publice județene și locale, precum și de către reprezentantul Guvernului în teritoriu.
La ceremonial au participat senatorul Costache Chertif, deputatul Cristian Brian, subprefectul Margareta Petruț, comandanți și reprezentanți ai structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, consulul onorific al Republicii Moldova la Baia Mare, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai societății civile, organizațiilor neguvernamentale, cadre militare în rezervă și retragere, precum și cetățeni.
Manifestările s-au încheiat cu defilarea Detașamentului de Onoare, format din militari ai Batalionului 813 Infanterie „Maramureș”, alături de Fanfara Municipală Baia Mare.