Baia Mare informează cetățenii că, începând cu data de 25 aprilie 2026, ora 07:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Progresului, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Agriculturii și strada Avram Iancu.
Măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor din cadrul proiectului „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Baia Mare – C.L. 06”. Intervenția a fost solicitată de către DIMEX 2000 COMPANY SRL, în vederea realizării racordului străzii Barbu Ștefănescu Delavrancea la rețeaua de canalizare, respectiv la colectorul de pe strada Progresului.
Reprezentanții municipalității reamintesc faptul că lucrarea a fost aprobată încă din luna martie 2026, însă demararea acesteia a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, precum și a unor neconcordanțe în documentația tehnică. După redepunerea proiectului și corectarea problemelor identificate, lucrările vor fi executate conform noului calendar.
Autoritățile locale recomandă șoferilor să utilizeze rute alternative și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă pe durata lucrărilor.