Baia Mare, 1 iunie 2026, de Ziua Internațională a Copilului, numeroase familii din Baia Mare au ales să petreacă timpul împreună la evenimentele organizate în oraș. Principalul punct de atracție a fost mini-festivalul desfășurat pe Câmpia Tineretului, unde cei mici au avut parte de muzică, activități recreative și diverse preparate culinare.
Deși vremea nu a fost una favorabilă, cu ploi și cer înnorat pe parcursul întregii zile, acest lucru nu i-a împiedicat pe băimăreni să participe la eveniment. Organizatorii au remarcat prezența constantă a publicului și au apreciat implicarea comunității.

„Chiar dacă vremea este una mohorâtă, putem observa că oamenii nu s-au restrâns din a face o plimbare și din a participa la activitățile pregătite pentru această zi”, au declarat reprezentanții organizatorilor.
Printre participanți s-au aflat familii cu copii de toate vârstele, care au profitat de ocazie pentru a petrece timp împreună în aer liber. O familie prezentă la eveniment a declarat: „Este ok, nu mă așteptam la ceva wow, dar mai bine decât deloc. Plus că nici vremea nu ajută foarte mult, dar măcar putem vedea copiii că se distrează.”
Un alt părinte prezent la festival a subliniat importanța unor astfel de evenimente pentru comunitate: „Copiii au nevoie de astfel de activități, mai ales acum, când petrec atât de mult timp în fața ecranelor. Chiar dacă plouă, am vrut să ieșim din casă și să petrecem câteva ore împreună. Cel mai important este că cei mici se simt bine și au ocazia să socializeze.”

În ciuda vremii capricioase, Ziua Copilului a adus zâmbete pe fețele celor mici și a demonstrat că spiritul sărbătorii poate depăși orice obstacol. Organizatorii speră ca și anul viitor evenimentul să atragă un număr la fel de mare de participanți și să beneficieze de condiții meteorologice mai favorabile.
Fotoreportaj de Iustin Guraliuc