14 februarie, Ziua Îndrăgostiților – cunoscută mai ales sub denumirea de „Valentine’s Day” – transformă orașul Baia Mare într-un decor dedicat romantismului. Fie că aleg un spectacol de teatru, o cină discretă sau o simplă plimbare, tinerii băimăreni găsesc numeroase modalități de a-și celebra sentimentele.
Magazinele comerciale devin, în această perioadă, principalele puncte de atracție pentru cei aflați în căutarea cadoului perfect. Tarabele amenajate special pentru această ocazie, amplasate în mall-uri, sunt luate cu asalt de clienți, oferind o gamă variată de opțiuni pentru cei care doresc să-și surprindă persoana iubită.
Pentru cei care caută o experiență mai profundă, oferta culturală a orașului nu dezamăgește. Un cuplu de băimăreni ne-a mărturisit că a ales să celebreze această zi la Teatrul Ararat, unde va urmări spectacolul „Romanța Anonimilor”. Piesa, inspirată din lirica plină de farmec a lui Ion Minulescu, aduce dragostea în centrul scenei.
Pe de altă parte, mulți tineri preferă abordarea clasică. „Vom merge la o cină romantică la un restaurant, pentru că ne dorim să petrecem timp singuri, într-o atmosferă intimă”, ne-a declarat un alt cuplu.
Totuși, Valentine’s Day nu înseamnă doar ieșiri în oraș. Sunt și tineri care aleg să evite aglomerația localurilor, preferând să rămână acasă pentru o seară liniștită sau să iasă alături de cercul de prieteni, celebrând mai degrabă prietenia decât romantismul tradițional.
Iustin Guraliuc