Destinația Eco Maramureș a primit din nou certificarea oficială de „Destinație Ecoturistică”, acordată de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, pentru perioada mai 2026 – mai 2029.
Această recunoaștere confirmă menținerea standardelor de turism responsabil în zonă, unde natura, tradițiile și comunitățile locale se îmbină într-un model de dezvoltare durabilă.
Reprezentanții destinației subliniază că această certificare reprezintă rezultatul unei colaborări extinse între comunitățile locale, partenerii din rețea, autorități, ghizi, meșteri populari, proprietari de pensiuni și toți cei implicați în promovarea ecoturismului în Maramureș.
„În spatele acestei diplome stau ani de muncă, colaborare și implicare”, au transmis reprezentanții Eco Maramureș, mulțumind tuturor celor care contribuie la păstrarea autenticității zonei.
Eco Maramureș este dezvoltată cu sprijinul Romanian-American Foundation și al Fundația pentru Parteneriat, prin programul „Green Entrepreneurship – Dezvoltarea economică locală durabilă prin ecoturism”.
Proiectul rămâne un reper pentru turismul sustenabil din România, fiind promovat ca un model de dezvoltare în care patrimoniul natural și cultural este valorificat responsabil.
[…] Eco Maramureș își reconfirmă statutul de destinație ecoturistică pentru perioada 2026–2029 […]