Polițiștii rutieri din Baia Mare efectuează cercetări după ce o femeie a fost accidentată pe pista pentru biciclete de pe bulevardul Unirii de un tânăr care conducea o trotinetă electrică.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, accidentul s-a produs săptămâna trecută, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier pentru efectuarea verificărilor.
Din primele cercetări a reieșit că un tânăr în vârstă de 18 ani, care circula cu o trotinetă electrică pe pista destinată bicicletelor, ar fi surprins și accidentat o femeie care se deplasa pe aceeași pistă.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În contextul acestui eveniment, oamenii legii reamintesc că circulația pietonilor pe pistele pentru biciclete este interzisă, acestea fiind destinate exclusiv bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice.
Totodată, polițiștii subliniază că utilizatorii de biciclete și trotinete electrice trebuie să circule pe un singur rând, să respecte indicatoarele și marcajele rutiere și să folosească pistele special amenajate atunci când acestea există.
Reprezentanții IPJ Maramureș atrag atenția și asupra modificării neautorizate a trotinetelor electrice pentru depășirea vitezei maxime de 25 km/h. În astfel de situații, vehiculul poate fi încadrat într-o altă categorie, pentru care legislația prevede obligații suplimentare, inclusiv deținerea unui permis de conducere corespunzător.
Polițiștii maramureșeni anunță că vor continua activitățile de prevenire și control pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente în care sunt implicați bicicliști, utilizatori de trotinete electrice și pietoni.