Fight for Animals Baia Mare — Solidaritate pentru animăluțele fără stăpân

Fight for Animals Baia Mare — Solidaritate pentru animăluțele fără stăpân

Luna aceasta, voluntarii Fight for Animals Baia Mare au dus mai departe spiritul generozității. Inițiativa a avut ca scop sprijinirea animalelor fără stăpân, iar mobilizarea comunității a fost una impresionantă.

„Acesta a fost ultimul nostru eveniment din acest an, iar faptul că l-am încheiat alături de prietenii noștri de la Fressnapf ne aduce multă bucurie și recunoștință. E o echipă extraordinar de faină, tânără, dedicată și pasionată de ceea ce face. Oameni profesioniști, implicați și mereu prezenți, care ne-au fost alături pe tot parcursul campaniei. Ne bucurăm sincer că colaborăm cu ei și că împărtășim aceleași valori. Datorită lor și datorită oamenilor cu suflet mare, nu doar că toate dorințele au fost îndeplinite, ci am primit mult mai mult decât ne-am fi imaginat”, a fost mesajul transmis de echipa Fight for Animals Baia Mare. „Mulțumim tuturor celor care ați ales să faceți parte din această campanie, ați transformat dorințele în fapte. Încheiem anul cu inimile pline și cu speranța că, și de acum înainte, împreună putem face bine pentru cei care nu au voce.”

Datorită donațiilor strânse, adăpostul a primit cantități importante de hrană: aproape 200 kg pentru câinii adulți, 90 kg pentru pui, peste 20 kg de hrană umedă, dar și 5 kg destinate pisicilor. Pe lângă acestea, au fost oferite pături, jucării, boluri și diverse recompense, toate ajungând direct la animăluțele care depind de ajutorul oamenilor.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux