Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Târgu Lăpuș, împreună cu jandarmii maramureșeni, au desfășurat în data de 26 martie o acțiune în sistem integrat pe tronsonul de drum care leagă localitățile Târgu Lăpuș și Dămăcușeni.
Intervenția a avut ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, precum și menținerea unui climat de siguranță publică în zonă.
Pe durata acțiunii, oamenii legii au instituit mai multe filtre rutiere, fiind oprite și verificate 15 autoturisme. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 1.200 de lei.
Totodată, un conducător auto a fost scos din trafic după ce a efectuat o depășire neregulamentară. În acest caz, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Reprezentanții autorităților precizează că astfel de acțiuni au loc în mod constant în județul Maramureș și au un caracter preponderent preventiv, urmărind creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni.