Polițiștii orașului Ulmeni și cei ai Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au desfășurat o acțiune în sistem integrat, împreună cu jandarmii maramureșeni. Scopul acțiunii a vizat prevenirea și combaterea situațiilor de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în localitățile din raza de competență a celor două subunități.
Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 48 de autoturisme, iar pentru neregulile constatate, în baza O.U.G. nr. 1995 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 6.000 de lei.