Fondul funciar forestier, în atenția autorităților din Maramureș

fondul-funciar-forestier-in-atentia-autoritatilor-din-maramures

La sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș a avut loc o ședință de lucru dedicată aplicării legislației fondului funciar în materia constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

La întâlnire au participat prefectul Rudolf Stauder, subprefectul Margareta Petruț, secretarul general Lia-Augustina Mureșan, inspectorul general Florin George Gârbacea din cadrul Gărzii Forestiere Naționale, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș, Maria-Daniela Onița-Ivașcu, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Vlad Duruș, deputatul Cristian Brian, precum și primarul comunei Cernești, Mircea Aurel Deac.

În cadrul discuțiilor au fost analizate prevederile proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea procedurii de dobândire prin cumpărare, schimb sau donație, de către statul român prin Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și ceilalți administratori ai fondului forestier național proprietate publică, precum și metodologia de evaluare a terenurilor forestiere și a vegetației aferente.

De asemenea, proiectul reglementează evaluarea terenurilor forestiere care fac obiectul trecerii din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, fiind inclusă și formula de calcul aferentă acestor operațiuni.

S-a precizat că actul normativ se află în prezent în circuitul de avizare, după finalizarea analizei tehnico-juridice și obținerea avizelor din partea ministerelor de resort.

Un alt subiect abordat a vizat situația dosarelor depuse anterior anului 2017 la comisiile de fond funciar, considerată o problematică de interes național. Participanții au subliniat necesitatea identificării unor soluții eficiente pentru soluționarea acestora și pentru restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

Totodată, a fost evidențiată importanța aplicării unitare și conforme a legislației fondului funciar, precum și necesitatea cooperării instituționale pentru identificarea celor mai adecvate soluții în gestionarea situațiilor existente, a declarat prefectul Rudolf Stauder.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
1 Comment
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
trackback
4 luni în urmă

[…] Fondul funciar forestier, în atenția autorităților din Maramureș […]

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
1
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux