Fotbal. CS Minaur Baia Mare a câștigat pe terenul celor de la CSM Sighet

fotbal-cs-minaur-baia-mare-a-castigat-pe-terenul-celor-de-la-csm-sighet

Stadionul „Solovan” din Sighetu Marmației a fost gazda derby-ului județean dintre CSM Sighet și CS Minaur Baia Mare, disputat sâmbătă, 29 august, de la ora 18:00, în cadrul primei etape a campionatului Ligii a 3-a (Seria a 8-a). Oaspeții s-au impus cu scorul de 2-1 (1-1), obținând primele trei puncte ale sezonului.

Minaur a deschis scorul în minutul 25 prin Șteau, care a primit o pasă în zona centrală, la 30 de metri de poartă, l-a depășit pe fundașul central Makongo și a finalizat cu calm din situație de unu la unu cu portarul advers. Gazdele au restabilit egalitatea în al patrulea minut de prelungiri al primei reprize, în urma unui corner de pe partea dreaptă: balonul respins în zona centrală la 20 de metri a fost reluat din voleu, iar mingea, deviată nefericit de Iosif în proprie poartă, a intrat în plasă pentru 1-1.

În repriza secundă, băimărenii au insistat în atac în căutarea golului victoriei, reușita decisivă venind în minutul 85. Darius Mureșan a trimis o pasă lungă în profunzime, Mercioiu a preluat, a purtat mingea aproximativ 20 de metri spre colțul stâng al suprafeței de pedeapsă și a înscris cu un șut plasat la colțul lung, din 9-10 metri, stabilind scorul final al întâlnirii.

CSM Sighetu Marmației – CS Minaur Baia Mare: 1-2 (1-1)
  • Stadionul Solovanul din Sighetu Marmației
  • Au marcat: Iosif (45+4 – autogol) / Șteau (28), Mercioiu (85)
  • Arbitri:Matei Șerban – Claudiu Georgiu, Luca Tudor Căpîlna (toți din Cluj). Arbitru de rezervă: Eduard Andrei Ciugudean (Cluj). Observator arbitri: Constantin Por (Satu Mare). Delegat joc: Ioan Papp (Satu Mare)
  • CSM Sighet (Gavril Emil Dăncuș, Flavius Dacian Sabău, Carol Fekete): Denis Suto – 5. Gheorghe Tomșa, 13. Alberto Brașoveanu (4. Paul Coza – min. 68), 20. Karime Makongo, 26. Bogdan Lazăr (14. Radu Cacior – min. 74), 16. Răzvan Mărieș, 10. Vlad Mihalcea (23. Ionuț Dragoș Mănescu – min. 74), 99. Davide Popșa (19. Yusuf Basit – min. 58), 11. Nicholas Gherasim, 9. Chika Odoh, 17. Alex Oltean
  • Rezerve: Marian Grec – 2. Antonio Codrea, 6. Iustin Coș, 7. Mario Tout, 15. Marius Cobârzan
  • CS Minaur (antrenori Paul Ovidiu Pîrvulescu, Dănuț Dragomir Șomcherechi): Andrei Tancău – 79. Cristian Iosif, 4. Vlad Fărcășan, 30. Sebastian Radu (29. Paul Mercioiu – min. 76), 22. Darius Mureșan, 6. Raul Krausz, 47. Robert Filip (93. David Ciubăncan – min. 68), 7. Emanuel Dat (14. Dragoș Nedelcu – min. 46), 8. Raul Șteau (97. Viorel Chinde – min. 89), 10. Andy Bădici, 9. Alexandru Buziuc (11. Raphael Stănescu – min. 68)
  • Rezerve: Marco Șuldac – 3. Mihai Șandru, 19. Alessio Calotă, 80. David Ilcu
  • Cartonașe galbene:Brașoveanu (3), Tomșa (12), Popșa (31), Odoh (60), Yusuf (84) / Dat (26), Krausz (82), Nedelcu (86), Chinde (90).

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux