Gala Caritabilă de Lupte „Fii Super Erou în Ring” va avea loc pe 24 ianuarie, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare.
Evenimentul are un scop profund: sprijinirea activităților Super Eroilor cu Nevoi Speciale din Centrul de Zi al Asociației ASSOC Baia Mare.
Biletele sunt deja disponibile, în două variante: 30 de lei pentru locuri în tribune sau 100 de lei pentru mese VIP lângă ring
Pentru achiziționarea biletelor, doritorii pot suna la 0751 942 219 – Kenzo Ionuț, ALPHA Mixed Martial Arts Academy Baia Mare.
În perioada următoare vor fi anunțate și alte puncte de vânzare.
În Ringul Faptelor Bune vor lupta reprezentanți din:
- Poliția de Frontieră Sighet
- Poliția Județeană Brașov
- Jandarmeria Montană Maramureș
- ISU Pompierii Maramureș
- Poliția Județeană Târgu Lăpuș
- Poliția Penitenciarului Baia Mare
- Inspectoratul General pentru Imigrări (Maramureș)
- Echipa de fotbal CS Cehul Silvaniei
- Companii private
Evenimentul este organizat de ALPHA Mixed Martial Arts Academy Baia Mare și Asociația Energia Mișcării, în colaborare cu Asociația ASSOC și alți parteneri implicați.
