O situație semnalată zilele trecute pe raza localității Ulmeni, ridică serioase semne de întrebare privind respectarea legislației de mediu și modul în care sunt gestionate deșeurile. Publicația noastră a relatat despre existența unei gropi ilegale în care ar fi fost depozitată o cantitate considerabilă de resturi menajere, ulterior acoperite cu pământ.
Deșeurile ar fi fost descărcate într-o zonă izolată, apoi nivelate și astupate, într-o manieră care indică folosirea unor utilaje. Tocmai acest aspect ridică suspiciuni suplimentare: este puțin probabil ca o simplă persoană fizică să fi putut realiza o astfel de operațiune fără logistică adecvată și mijloace mecanizate.
Printre resturile îngropate ar fi fost identificată și o cantitate semnificativă de alimente, posibil expirate, pe ambalajele cărora era inscripționat mesajul „Ajutoare Europene”. Prezența acestor produse amplifică gravitatea situației și ridică întrebări legate de proveniența lor, de circuitul pe care l-au parcurs și de modul în care au ajuns să fie eliminate ilegal.
Și mai suspect este faptul că, în cursul nopții următoare mediatizării cazului, persoane necunoscute ar fi intervenit pentru a curăța zona. Conform imaginilor video apărute ulterior, gunoaiele ar fi fost încărcate și transportate în altă locație, într-o aparentă încercare de a șterge urmele și de a evita eventuale sancțiuni.
În acest context, se impune o anchetă rapidă și transparentă din partea instituțiilor competente – Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului și organele de cercetare penală. Identificarea autorilor și aplicarea unor sancțiuni ferme sunt esențiale pentru a transmite un semnal clar că astfel de practici nu vor fi tolerate.