Vineri, 22 mai, Sala „Rapid” din capitală a găzduit partida dintre Rapid București și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul ultimei etape a Ligii Florilor MOL. A fost un duel între două echipe care și-ar fi dorit mai mult de la acest final de sezon, dar care încheie competiția cu regrete și schimbări importante la nivelul băncii tehnice.
Atât Rapid, cât și Minaur au trecut în acest sezon prin modificări de antrenori, „secunzii” preluând rolul de „principali” pe parcurs, iar ambele formații au fost aproape de calificarea în sferturile EHF European League, ratată însă la limită. De asemenea, cele două cluburi se pregătesc pentru o vară cu numeroase schimbări de lot.
Partida a fost echilibrată în prima parte, însă în debutul reprizei secunde gazdele au pus presiune și au reușit să se desprindă pe tabelă. Ulterior, jocul a devenit unul spectaculos, cu multe faze ofensive, iar CS Minaur Baia Mare a reușit să revină în final la două goluri diferență, fără însă a mai putea evita înfrângerea.
Finalul meciului a fost unul încărcat emoțional, marcat de aplauze și momente speciale, odată cu retragerea din activitate a jucătoarei olandeze Estavana Polman, salutată de public și colege într-un cadru încărcat de respect și emoție.
Rapid București – CS Minaur Baia Mare: 32-30 (16-15)
Clasament
- Gloria Bistrița – 40p (656-504) – 21
- CSM București – 39p (677-553) – 21
- Corona Brașov – 30p (639-562) – 21
- SCM Rm. Vâlcea – 27p (670-559) – 21
- CSM Slatina – 24p (601-588) – 21
- Dunărea Brăila – 23p (624-560) – 21
- Rapid București – 21p (648-630) – 22
- Minaur Baia Mare – 19p (597-630) – 22
- SCMU Craiova – 13p (579-644) – 22
- CSM Târgu Jiu – 12p (523-627) – 21
- CS HC Zalău – 7p (526-649) – 22
- CSM Galați – 1p (474-708) – 21