Un incendiu puternic a izbucnit aseară la un service auto situat pe strada Ion Ghica, în municipiul Sighetu Marmației, fiind nevoie de o intervenție amplă a pompierilor pentru limitarea și lichidarea flăcărilor.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, focul s-a manifestat inițial la nivelul acoperișului și al mansardei clădirii, afectând o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul de Pompieri Sighetu Marmației, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Având în vedere riscul ridicat de propagare a incendiului, cauzat de cantitatea mare de materiale și substanțe combustibile depozitate în interiorul clădirii, forțele de intervenție au fost suplimentate. În sprijin au sosit echipaje din cadrul Secția de Pompieri Vișeu de Sus și al Punctului de Lucru Bogdan Vodă, cu încă două autospeciale de stingere.
Dispozitivul de intervenție a fost extins cu nouă cadre operative, care au acționat cu o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și cu o autospecială destinată muncii operative. După lichidarea incendiului, echipajele au continuat intervenția pentru înlăturarea efectelor negative produse de foc.
În urma incendiului, construcția a fost afectată atât la nivelul etajului și al mansardei, cât și la nivelul acoperișului, pe o suprafață totală de aproximativ 160 de metri pătrați. Din păcate, în incendiu au murit aproximativ 200 de porumbei care se aflau în clădire.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric. Din fericire, nu au fost înregistrate victime omenești.
Autoritățile urmează să stabilească valoarea pagubelor materiale și să continue verificările pentru prevenirea unor situații similare în viitor.