Inspecția Muncii, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, va controla respectarea măsurilor ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor în perioadele cu temperaturi scăzute extreme angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:
-distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoana/schimb;
-acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător;
-asigurarea echipamentului individual de protecţie.
Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
-reducerea duratei zilei de lucru;
-întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
Măsurile de mai sus se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioada de cel puţin două zile consecutiv, iar la aplicarea acestor măsuri angajatorii, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, precum şi ordonatorii de credite sau conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri bugetare sau extrabugetare, după caz, vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează:
-prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;
-fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş comunică pe această cale că vor fi intensificate controalele pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanele încadrate în muncă.
Nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.