Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a deschis luni, la ora 10:00, sesiunea de înscriere pentru persoanele fizice în cadrul Programului Rabla Auto 2026. Interesul românilor a fost unul ridicat, astfel că, în mai puțin de două ore, au fost depuse peste 11.800 de dosare în aplicația AFM.
Potrivit instituției, fondurile alocate componentei Rabla Motociclete pentru persoanele fizice au fost epuizate integral, după înregistrarea a 1.293 de dosare, în valoare totală de 15,005 milioane de lei.
Pentru sesiunea destinată persoanelor fizice a fost alocat un buget total de 300 de milioane de lei. Cei care doresc să achiziționeze un autoturism nou pot solicita ecotichete cu valori cuprinse între 10.000 și 18.500 de lei, în funcție de sistemul de propulsie ales.
În cadrul componentei Rabla Motor Termic au fost depuse 6.746 de dosare, în valoare de 76,13 milioane de lei, din bugetul total de 165 de milioane de lei. Astfel, mai sunt disponibile fonduri în valoare de 88,87 milioane de lei.
În ceea ce privește componenta Rabla Motor Electric, până la prânz au fost înregistrate 3.791 de dosare, în valoare de 67,475 milioane de lei, din plafonul de 120 de milioane de lei. Bugetul rămas disponibil pentru această componentă este de 52,525 milioane de lei.
Programul Rabla Auto 2026 continuă pentru componentele dedicate autoturismelor cu motor termic și celor electrice, în limita fondurilor disponibile.