Întreruperea apei potabile în Satu Nou de Jos a fost anunțată de Vital pentru ziua de luni, 8 decembrie.
Măsura vizează străzile Pășunii și Cireșilor, unde se desfășoară lucrări de reparații la rezervorul de alimentare cu apă. Furnizarea apei va fi reluată până la ora 17.00, după finalizarea intervențiilor tehnice. Echipele Vital sunt la fața locului și acționează pentru remedierea situației și reluarea serviciului în cel mai scurt timp.
Reprezentanții Vital recomandă locuitorilor ca, pe durata întreruperii apei potabile, să își adapteze activitățile zilnice și să le reia după reluarea furnizării serviciului.