Dintotdeauna a existat o preocupare din partea oamenilor pentru a da la o parte cortina grea a timpului și a descoperi, printr-o minuțioasă arheologie lingvistică, origine unor cuvinte care azi par fără înțeles în lipsa firelor, chiar și invizibile, ce le leagă de anumit evenimente istorice.
De-a lungul timpului, localitatea Baia Mare a avut denumiri diferite, cea mai veche fiind legată de cursul de apă ce curgea pe sub zidurile cetății. Astfel încât: “…adevăratul nume al Băii Mari, în timpuri îndepărtate, a fost Râușor” (după cum afirmă autorul unor note paleogeografice pe margini de cărți bisericeși sătmărene, publicate în 1938). Ulterior, denumirii autohtone i s-a adăugat termenul ce indica posesia localității (a Reginelor – pe vremea dinastiei de Anjou, minele din Baia Mare au aparținut reginelor), respectiv rangul (Cetate sau Castel). De aici denumirea medievală: Cetatea Râul Doamnelor; în documente, în limba latină: Civitas Rivuli Dominarum).
Evident, această realitate istorică nu are suficient parfum și exuberanță pentru a putea fi consumată de generațiile care au urmat. De aceea au fost născocite diverse legendele etimologice ale toponimului. Într-o împrejurare eroică petrecută în Evul Mediu – relatează o astfel de legendă – femeile, eliberând apele zăgăduite ale râului Săsar, au salvat așezarea alungându-i pe cotropitori.
În anul 1241 (cu prilejul invaziei tătarilor), orașul Baia Mare, fiind cetate, era înconjurat cu un zid înalt de piatră și cu un șanț larg și adânc plin cu apă. Comandantul mongol Subugetaj (alias Subotai, al tătarilor) în trei lupte a biruit pe locuitorii regiunii, incendiind casele și măcelărind pe toți cei găsiți în cale.
Cum mai toți minerii au murit în lupta cu tătarii de la Sajo, în afară de unul, pe nume Jonáthan, acesta, reîntors acasă, la Baia Mare, a preluat conducerea, mobilizând o ceată de ostași formată din bărbați și femei. Îndeosebi femeile deplângeau prăpădul pe care Subugetaj îl făcea în jurul orașului, dar pline de încredere au pornit la asaltul orașului, înconjurându-l din toate părțile.
Când femeile priveau cu groază prăpădul care luase proporții, în fața lor apăru, spune legenda, cea mai frumoasă fată a regiunii, Agatha, Zâna minerilor, care a devenit logodnica lui Jonáthan. După o scurtă cuvântare de îmbărbătare, a pornit, cu toată ceata, spre Szasz Zárhoz (= Săsar).
În fruntea femeilor, frumoasa zână a minerilor și-a luat în serios rolul de comandant. Ajungând la baltă (șanț), a deschis stăvilarul, iar apa a început a curge cu putere, umplând toată valea în care și-au găsit moartea mulți mongoli (tătari). Femeile, în frunte cu Agatha, au încercat să atace armata mongolă, dar aceasta, în frunte cu Subugetaj, a fugit mâncând pământul. O mare înfrângere suferiseră mongolii.
În fața femeilor zăceau morții unul lângă altul ca pietrele de munte, caii fără călăreți alergau nebunește. La un moment dat Agatha s-a aruncat în șeaua unui astfel de cal rămas fără călăreț și, în fruntea cetei de femei, a pătruns în oraș. Se spune că de aici devine denumirea râului ce curge prin Baia Mare, de „Asszony pataka”, adică „Râul femeilor” sau după denumirea latină „Rivulus Dominarum”, de „Râul doamnelor” (Însemnarea apare în monografia municipiului Baia Mare, editată în a doua jumătate a secolului al XX-lea).
E lesne de observat că hidronimul Săsar nu doar că s-a împletit cu istoria acestei localități, ci a avut o contribuție importantă în denumirea toponimului, atunci când s-a numit Râușor sau Râul Doamnelor sau chiar Săsar. La începutul sec. al XVI-lea, localitatea s-a numit sporadic Orașul Nou (Neustad, în germană), iar din 1585 primește numele de Baia Mare (Nagybanya, în maghiară), pentru a denumi cel mai mare bazin minier din nordul Transilvaniei.
Săsarul e cursul de apă ce izvorește de pe Muntele Arșița și, după un parcurs de 32 de km, se varsă în râul Lăpuș, nu înainte de a străbate mai multe localități, cea mai importantă fiind Baia Mare, municipiul reședință de județ
De acum înainte noi vi-l oferim și în variantă online: Sasaronline.ro
