Locuitorii Comunei Recea, anunțați despre suspendarea colectării deșeurilor

locuitorii-comunei-recea-anuntati-despre-suspendarea-colectarii-deseurilor

Locuitorii Comunei Recea sunt anunțați că, în această săptămână, operatorul Drusal nu va efectua colectarea deșeurilor menajere pe raza localității. Situația apare în contextul în care programul de colectare nu este încă finalizat deoarece solicitările transmise de Primăria Recea nu au fost incluse în propunerea de program al operatorului, care a redus traseele de colectare.

,,Societatea Drusal nu va efectua, în cursul acestei săptămâni, colectarea deșeurilor menajere pe raza Comunei Recea.

Totodată, vă informăm că programul de colectare pentru anul viitor nu a fost încă finalizat, întrucât Drusal nu a inclus solicitările transmise de Primăria Comunei Recea în propunerea de program și a procedat la reducerea traseelor de colectare. În acest context, există o săptămână pe lună în care nu este prevăzută nicio activitate de colectare a deșeurilor. Această situație apare în condițiile în care Drusal solicită, în același timp, majorarea tarifelor de colectare.

Primăria Comunei Recea va informa cetățenii de îndată ce programul de colectare va fi stabilit și comunicat oficial de către operator.

Atașăm, mai jos, adresa transmisă astăzi de către Drusal, prin care ni se aduce la cunoștință faptul că orice discuție privind programul de colectare poate avea loc exclusiv prin intermediul ADI Deșeuri.,,

Locuitorii Comunei Recea, anunțați despre suspendarea colectării deșeurilor
Locuitorii Comunei Recea, anunțați despre suspendarea colectării deșeurilor

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Calendar. S-a întâmplat în 8 noiembrie …

1496 S-a încheiat construirea bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli din Războieni, județul Neamț, locul unde s-a dat bătălia dintre Ștefan...

Calendar. S-a întâmplat în 7 noiembrie…

1492 Meteoritul Ensisheim, cel mai vechi meteorit cu o dată cunoscută a impactului, lovește Pământul în jurul prânzului într-un câmp...

Ghid practic. Cum să faci alegeri inspirate de Black Friday

Mecanismele din spatele deciziilor de consum devin extrem de active în timpul marilor campanii de reduceri precum Black Friday. De...

Spectacol pe cerul Băii Mari, în noiembrie: Conjuncții planetare, ploi de meteori…

Pasionații de astronomie și iubitorii cerului înstelat au parte, în luna noiembrie 2026, de un calendar bogat în fenomene spectaculoase....

Calendar. S-a întâmplat în 6 noiembrie…

1632 Războiul de Treizeci de Ani – În Bătălia de la Lützen suedezii sunt învingători însă regele Gustav Adolf al...

Calendar. S-a întâmplat în 5 noiembrie …

1605: „Complotul prafului de pușcă”. Guy Fawkes, un catolic englez, și co-conspiratorii săi sunt arestați în timp ce încearcă să...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux