„Mărțișor la Atelier” – expoziție dedicată obiectelor handmade

martisor-la-atelier-expozitie-dedicata-obiectelor-handmade

Odată cu venirea primăverii, Geneza Shop, în colaborare cu artistul Nicolas Les, lansează expoziția „Mărțișor la Atelier”, un eveniment dedicat produselor handmade. Inițiativa aduce în prim-plan mărțișoare și sculpturi realizate manual, punând accent pe autenticitate și pe amprenta umană.

„Am lucrat și m-am jucat cu mâinile, lucru pe care nu l-am putut face nici cu imprimanta 3D, nici cu AI. Eu nu concurez, în primul rând, cu trendul acesta, pentru că știu foarte clar ce înseamnă amprenta umană și ce înseamnă un obiect care nu este însuflețit”, afirmă Nicolas Les.

Pentru artist, mărțișorul nu este doar un obiect decorativ, ci o expresie a tradiției. Chiar dacă există numeroase reinterpretări contemporane, punctul de plecare rămâne același. „Mărțișorul ține, ca idee reprezentativă, de o tradiție. Nu știu cum ar arăta mărțișoarele modern. Sigur că există tot felul de variante, dar pentru mine, primul lucru de la care pornesc atunci când mă apuc de o idee de mărțișor este tradiția”, explică acesta.

Artistul subliniază că tradițiile nu sunt rigide, ci sunt create și transmise de oameni. „Tradiția este creată și purtată de oameni. Oamenii au toată libertatea să ducă această tradiție în felul în care o înțeleg ei”, adaugă Les.

În contextul societății actuale, Nicolas Les vorbește și despre compromisurile impuse de ritmul rapid al vieții moderne. „Consumerismul în care trăim ne împinge la tot felul de compromisuri. Putem să comandăm online, nu mai mergem direct la adresă, trimitem direct la adresa persoanei. Avem telefoane, mașini, internet, tot ce ne trebuie, și, cu toate astea, nu avem timp. Nu avem timp nici măcar să ne întâlnim cu o persoană iubită ca să-i dăm un mărțișor sau un cadou”, afirmă artistul.

„Aceasta va fi prima ediție a evenimentului «Mărțișor la Atelier». Am mai avut «Crăciun la Atelier», deci putem crea o serie de evenimente”, spune Les, precizând că ideea este de a construi contexte în care publicul să fie mai aproape de artiști. „Vrem ca aceste evenimente să aducă oamenii mai aproape de noi, de artiști.”

Legătura sa cu meșteșugul este una personală și de familie. „Am învățat meseria în familie. Tatăl meu este ceramist, bunicul meu a fost ceramist. Inevitabil, am învățat și eu această meserie”, mărturisește Nicolas Les. De-a lungul timpului, însă, direcția sa artistică s-a extins: „Am deviat puțin de la latura strict ceramică și m-am orientat și spre latura sculpturală.”

Expoziția „Mărțișor la Atelier” propune astfel o reîntâlnire cu obiectul lucrat manual și cu sensul profund al tradiției, prin vocea și experiența directă a artistului.

Iustin Guraliuc

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux