Primul meci oficial din acest an pentru Minaur a adus și primul succes, însă cele două puncte au venit după multe emoții și foarte multe trudă, scrie site-ul oficial al clubului băimărean. Minaur a făcut o primă repriză bună, a avut un nivel bun și în următoarele 20 de minute, doar ultimele 10 minute din joc n-au fost dintre cele mai bune. Au fost 50 de minute în care chiar ne-am bucurat de handbal, în care Minaur a jucat frumos și eficient, a condus aproape în permanență la 5-6 goluri diferență. Apoi, din minutul 48, antrenorul oaspeților a decis să joace cu o apărare agresivă, mult dincolo de 9m (3+3), iar acest lucru i-a încurcat evident pe jucătorii echipei noastre. S-au pierdut mingi, s-a ratat, au fost greșeli neforțate inexplicabile și am fost aproape de a pierde un punct.
CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava: 37-36 (20-14)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 800 spectatori
- Arbitri: Mihai Pîrvu (București) – Mihai Potîrniche (Buzău). Observator: Adrian Barbu (Pitești)
- Aruncări de la 7m: 7-2 (transformate: 6-2; a ratat Pavlov). Minute de eliminare: 4-6 (Nagy, Mollino / Bruj, Niculaie, Dascălu; în minutul 6 Kotrc a primit direct cartonașul roșu / în minutul 14, Grigore a primit direct cartonașul roșu)
- Minaur: Anton Terekhov (2 intervenții), Darius-Cătălin Makaria (11 intervenții) – Robert Nagy 3, David Ianis Moldovan (nu a jucat), Tudor Botea 7 (unul din 7m), Mario Alberto Racolța (nu a jucat), David Pavlov 11 (5 din 7m), Ștefan-Gabriel Cumpănici, Milan Kotrc 1, Andrei Robert Adoreanu-Kraiger, Antonio Ovidiu Bordeanu 1, Stefan Vujic 1, Anderson Da Silva Molino 5, Viorel Fotache, Lucas Alexandru Sabou 8, Sebastian Barbul (nu a jucat). Oficiali: Nuno Miguel de Melo Farelo, Mihai Ionuț Bușecan, Răzvan Pop, Raul NIstor
- CSU Suceava: Dragoș Podovei (4 intervenții), George Șelaru (7 intervenții, a apărat un 7m) – Emanuel Șerban, Ianis Alexandru Chiruț (nu a jucat), Ștefan Adrian Tîrzioru 7, Claudiu Andrei Lazurcă 7, Marian-Cătălin Zarițchi (nu a jucat), Teodor Iluca 4, Sorin-Paul Grigore, Eduard Rusu (nu a jucat), Cosmin Constantin Lupu 4, Alexandru Bologa 2, Andrei Cifor Bruj, Răzvan Gavriloaia 6, Bogdan Florian Niculaie 4 (2 din 7m), Codrin Dascălu 2. Oficiali: Bogdan Vasile Șoldănescu, Iulian Andrei, Octavian Andreica.