Președintele Consiliului Județean Maramureș a primit la sediul instituției o delegație formată din salvatorii montani ai Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș și partenerii acestora din cadrul Salvamont Bomberos Comunidad de Madrid, într-o întâlnire dedicată schimbului de experiență și consolidării cooperării internaționale în domeniul intervențiilor montane.
Întâlnirea a reprezentat și un prilej de analiză a modului în care schimbul internațional de bune practici poate contribui la creșterea eficienței intervențiilor și la dezvoltarea profesională a echipelor de salvare. Prezența jurnalistului George Buhnici, care a însoțit delegația spaniolă în vizitele oficiale din Maramureș, a adus un plus de vizibilitate inițiativei și a deschis noi perspective de colaborare.
Salvatorii montani din Maramureș sunt recunoscuți la nivel național și internațional pentru profesionalismul lor. În ultimii ani, echipele Salvamont au intervenit frecvent în situații dificile, inclusiv în zona montană de frontieră, în condiții meteo severe sau pe trasee extrem de periculoase.
Consiliul Județean Maramureș își reafirmă angajamentul de a susține activitatea Serviciului Public Județean Salvamont, considerat un pilon esențial al siguranței în zona montană.