O persoană rănită într-un accident rutier produs în localitatea Sârbi

o-persoana-ranita-intr-un-accident-rutier-produs-in-localitatea-sarbi

O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică, 1 iunie, pe raza localității Sârbi, județul Maramureș.

În contextul unor condiții de carosabil umed, polițiștii atrag atenția că aderența pneurilor scade, iar distanța de frânare crește considerabil.

Potrivit informațiilor transmise de Poliția Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, în jurul orei 18:30, a fost primit un apel prin 112 privind producerea unui eveniment rutier în zonă.

La fața locului, polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă. Din primele verificări a reieșit că un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe direcția Budești–Sârbi, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi părăsit partea carosabilă.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș reamintesc conducătorilor auto necesitatea respectării regulilor de circulație și adaptării vitezei la condițiile de drum, trafic și vreme, precum și importanța unei conduite preventive în trafic.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux