Dacă cercetăm rădăcina semantică a adjectivului românesc nostalgic, -ă, vom constata că acest termen este derivat din fr. nostalgique, care la rândul său are ca etimon substantivul nostalgie, un termen savant creat artificial în 1688, de către medicul alsacian Johannes Hofer pentru a traduce termenul german Heimweh, cu sensul de „dor de casă”, prin combinarea a două rădăcini din limba greacă veche: nóstos („întoarcerea acasă”) și álgos („durere, suferință”); cu alte cuvinte, etimonul ar putea avea sensul de „durerea provocată de dorul de a te întoarce acasă”.
Dar cum limba română este o limbă vie, în ultimii ani s-a constatat o dezvoltare semantică cu conotații politice, cu sensul de „admirator al regimului comunist”, regim care a făcut harcea-parcea țara românească în perioada 1945-1989, cu sprijinul nemijlocit al Kremlinului. Mulți au suferit și unii au murit în timpul acestui regim dictatorial. Majoritatea a fost îndoctrinată. Foarte puțini s-au bucurat de privilegii.
Pe 23 august, clasa proletară era obligată să participe la parade și să ovaționeze conducerea de partid și de stat. Să ne înțelegem: partidul unic. Pe 23 august, românii erau obligați să se umilească și să aducă osanale familiei Ceaușescu, ca unor regi, ca unor zei. Alți dumnezei nu prea existau și nici prea multe culte religioase. Pe 23 august, comuniștii se lăudau că au întors armele împotriva trupelor hitleriste și au scurtat cu 200 de zile Al Doilea Război Mondial. Dar nu au suflat o vorbă despre condițiile zdrobitoare în care rușii ne-au impus să plătim despăgubiri de război, în produse alimentare, bani, resurse și teritorii (Basarabia). Pe 23 august, românii și-au luat porția de umilință. Ba mai mult, au proclamat această zi ca Ziua Națională a României.
A venit Revoluția din 1989 și comunismul a ajuns la coșul de gunoi al istoriei. Românii au ieșit în stradă și au strigat „Jos comunismul!”. Acoliții lui Ion Iliescu s-au grăbit să-l execute pe Nicolae Ceaușescu și să preia puterea. Eșalonul doi din PCR s-a grupat într-o formațiune politică și s-a transformat în NOUL SISTEM. Mai rafinat, mai perfid, mai pragmatic. Și totuși, nostalgicii vechiului regim au început să strângă rândurile și să verse lacrimi de crocodil pentru vremurile de altădată, când „se trăia mai bine”, „țara era organizată”, „economia duduia”, „eram bogați și eram stăpâni în propria țară”. Evident, teze false, dar nostalgicul e o specie care nu pune preț prea mare pe adevărul istoric. Oftează, se plânge, acuză.
Speculând acest hiatus, armata rusească de boți, implicată într-un permanent război hibrid cu țările europene, alimentează nostalgia (ce crește și se dezvoltă ca niște celule cancerigene) prin postări pe rețelele de socializare, acreditând ideea că de fapt comunismul nu a fost chiar așa de rău.
Poate că nu ar fi rău ca, în acest context, data de 23 august să fie proclamată Ziua Porților Deschise la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetu Marmației, pentru ca toți nostalgicii să vadă cu ochii lor, să pipăie cu mâinile lor și să guste cu gura lor din mărul otrăvit al comunismului. Intrarea să fie liberă, pentru ca niciun nostalgic să nu rateze această lecție de istorie.
