Povestea a început în urmă cu 10 ani, ba chiar 11, dacă ținem cont de faptul că ex-primarul Cătălin Cherecheș a semnat numirea în funcția de director interimar al Teatrului Municipal din Baia Mare a dramaturgului Radu Macrinici, în data de 24 august 2015.
Socotelile lui Cherecheș erau pragmatice: Radu Macrinici obținuse, în 1997, Marele Premiu al concursului „Cea mai bună piesă a anului”, organizat de UNITER. În plus, era cunoscut și pentru celebrul Festival ATELIER, al cărui inițiator este. În acest context, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, „și-a exprimat convingerea că experiența acestuia (a lui Radu Macrinici, n.n.) va reprezenta un atu pentru orașul nostru în perspectiva candidaturii pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii”.
„Un artist emblematic, care este director al teatrului, trebuie să se ocupe de actul artistic și mai puțin de plătitul facturilor de întreținere, de renovări. Pe această parte va fi o altă persoană implicată în zona administrativă, care va degreva un manager specialist în teatru de așa-zisul balast administrativ”, declara Cătălin Cherecheș în vara anului 2015.
Iar edilul a plusat: „Eu cred că, încet-încet, așezăm viața culturală și artistică a municipiului Baia Mare în niște limite ale performanței și ale normalității. Și cred că acest lucru va putea aduce Baia Mare într-o poziție câștigătoare în ceea ce privește candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021”.
Dar nu a venit nici performanța, nici normalitatea, nici eficiența. Baia Mare nu a obținut candidatura visată de Cherecheș (în schimb, edilul a câștigat o condamnare cu executare pentru luare de mită).
Anii au trecut. Într-un noiembrie friguros, în anul de grație 2025, un consilier municipal, pe numele său Bogdănel Gavra, preocupat să puncteze la capitolul imagine, a născocit un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care a propus conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului Baia Mare lui Radu Macrinici, „în prezent manager al Teatrului Municipal Baia Mare, pentru viziunea artistică, profesionalismul și devotamentul prin care a adus valoare, emoție și inspirație scenei teatrale și comunității culturale băimărene”.
Proiectul a fost supus la vot în ședința din 28 noiembrie 2025, iar desemnarea s-a făcut prin HCL nr. 513/2025, din data de 4 decembrie.
În laudatio-ul care a însoțit proiectul de hotărâre se arată că „de-a lungul anilor, Baia Mare, datorită lui Radu Macrinici, a devenit un punct de întâlnire pentru artiști, regizori și companii teatrale din întreaga lume, transformând orașul într-un hub cultural vibrant timp de câteva zile pe an. «ATELIER» a încurajat tinerii creatori să-și aibă voce, a format public nou – mai ales din rândul liceenilor și studenților – și a pus orașul pe harta marilor festivaluri de teatru din România. În 2025, munca acestei echipe și tradiția de peste 30 de ani au fost răsplătite cu Premiul de Excelență «Ion Caramitru» la Gala UNITER, una dintre cele mai prestigioase distincții din teatrul românesc. Această recunoaștere națională nu este doar un premiu pentru organizatori, ci o victorie pentru întreaga comunitate băimăreană. Dovada că orașul poate fi un centru al inovației și al creației artistice, un loc în care cultura are forța să adune oameni, să nască idei și să inspire”.
Așa credeau mulți dintre băimăreni, până la ancheta jurnalistică realizată de Cătălin Vischi, de la 2mnews.ro, din care am aflat că, în Baia Mare, cultura (și, în special, actul artistic teatral) nu are forța să adune oamenii, cum se întâmplă, bunăoară, la Sibiu sau în alte orașe din țară.
Consumul de cultură pe cap de locuitor este mic, indiferent că ne raportăm la spectacole de teatru, concerte itinerante de muzică clasică, expoziții de pictură sau grafică, achiziția de carte nouă (poveștile librăreselor băimărene sunt cutremurătoare) sau chiar accesarea bibliotecilor publice (exceptând interesul elevilor și studenților). Când ați fost ultima dată la o lansare de carte? Dar la teatru? Așa este: nici nu vă mai aduceți aminte…
Ancheta din 2mnews.ro ne lămurește: „Chiar teatre publice cu bugete mult mai mici, sau înființate relativ recent ori din orașe cu populație mai redusă decât Baia Mare, au avut încasări semnificativ mai mari decât instituția publică de spectacole din municipiul de reședință al Maramureșului”. Mai exact: „Cu cheltuieli totale de peste 12 milioane de lei (adică 1 milion de lei/lună) și încasări de sub 379.000 de lei, balanța financiară a teatrului din Baia Mare, care are o tradiție de 73 de ani, indică dimensiunea dezastrului economic. Dacă vă întrebați cum a trăit/existat Teatrul Municipal (și) în anul 2025, răspunsul e simplu: subvenționat în proporție de 96,6% de Primăria Baia Mare (în principal) și de statul român (prin Ministerul Culturii), care au alocat anul trecut suma totală de 14,2 milioane de lei.”
Din foarte mult bun-simț, în articolul din 2mnews nu este pomenit numele managerului instituției nici măcar o singură dată. În schimb, se vorbește despre faptul că performanța este înlocuită cu „o delăsare generată de acest dolce far niente, în care primești banii de la urbe și de la stat, mai vinzi și tu ceva, nu mult, cât iese, cât se poate, că doar viața-i mai simplă așa, fără să te străduiești”.
Dacă stai bine să te gândești, poate nici Constantin Chiriac (dacă tot am pomenit de Sibiu) nu ar fi în stare să agite apele culturale într-un oraș cenușiu precum Baia Mare, fostă cetate a mineritului. Aici, în urbea de pe malul Săsarului, singurele spectacole care răscolesc publicul sunt cele organizate pe scena festivalului – din păcate, nu ATELIER, ci Sărbătoarea Castanelor – printre aburi de mici prăjiți pe jăratec și navete de bere ieftină.
[…] opiniei publice în urma unor articole apărute în presa locală (vezi articolele din 2mnews și Săsar Online, respectiv precizările conducerii Teatrului), care au semnalat performanțele financiare slabe ale […]