Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au intervenit, în seara de 8 mai, în jurul orei 22.00, la un scandal izbucnit la locuința unei familii din Bogdan Vodă.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții purtate în contradictoriu, între trei membri ai familiei a izbucnit un conflict.
În timpul scandalului, o femeie ar fi fost amenințată de socrul său, fapt care i-a creat o stare de temere.
Polițiștii au evaluat situația de risc și au constatat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu pentru siguranța victimei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, iar cercetările continuă sub supravegherea procurorului.