Pasajul suprateran de lângă Italsofa, noua lucrare de infrastructură de la intrarea în Baia Mare, a fost deschis traficului joi, 18 decembrie, la ora 12.00, potrivit anunțului oficial al Ministerului Transporturilor.
Pasajul, cu o lungime de aproximativ 650 de metri și două benzi pe sens, promite să fluidizeze circulația rutieră. Proiectul include trotuare pentru pietoni, parapete și panouri de protecție, astfel încât traversarea pasajului să fie cât mai sigură. În zona pasajului a fost amenajată o intersecție giratorie cu șase ramuri, menită să distribuie mai eficient fluxurile rutiere.
Pasajul este dotat cu sistem modern de iluminat public și supraveghere video, pentru siguranță sporită pe timp de noapte.
Investiția are o valoare de 18 milioane de euro, cu TVA, finanțarea provenind din fonduri europene nerambursabile prin PNRR.
Proiectul a fost dezvoltat printr-un parteneriat între Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Consiliul Județean Maramureș, început în mandatul lui Ionel Bogdan, și au fost finalizate sub conducerea lui Gabriel Zetea.
Actualul președinte, Gabriel Zetea, a declarat: „Am ales să deschidem pasajul fără festivisme, pentru că este normal ca lucrările de infrastructură să fie duse la bun sfârșit. Rolul nostru este să începem șantiere și să le finalizăm, nu să le ținem blocate ani de zile.”
Pasajul Italsofa are rolul să reducă timpii de deplasare, să crească siguranța rutieră și predictibilitatea traficului în sudul municipiului. Primii șoferi care au traversat pasajul au primit din partea autorităților așa-numitele noduri maramureșene, mici suveniruri cu valoare simbolică.