Un fost campion al României și un antrenor tânăr, ambițios și dornic de afirmare se alătură proiectului băimărean. Paul Pîrvulescu vine la Minaur pregătit să contribuie la dezvoltarea și performanța echipei, după o carieră importantă în fotbalul românesc și primii pași promițători în antrenorat.
Născut la 11 august 1988, la Mediaș, Paul Pîrvulescu și-a construit un parcurs solid ca jucător, evoluând pentru Gaz Metan Mediaș, FCSB, FC Voluntari, Academica Clinceni, Universitatea Cluj, FK Csíkszereda și Concordia Chiajna. De asemenea, acesta a bifat selecții și pentru reprezentativa de tineret a României.
Perioada petrecută la FCSB a fost cea mai prolifică din cariera sa de jucător, reușind să cucerească trei titluri de campion al României și o Supercupă, făcând parte din una dintre cele mai puternice generații ale clubului bucureștean.
După retragerea din activitate, Paul Pîrvulescu a ales drumul antrenoratului, debutând pe banca formației LPS HD Clinceni, iar ulterior preluând conducerea tehnică a echipei CS Tunari.
La doar 37 de ani, noul tehnician al băimărenilor reprezintă noua generație de antrenori români și vine la Baia Mare cu energie, determinare și dorința de a construi o echipă competitivă, capabilă să își atingă obiectivele propuse.