Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a prezidat ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, în cadrul căreia principalul subiect de dezbatere l-a constituit solicitarea Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice privind acordarea indexării pensiilor pentru anii 2025 și 2026.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș, ai Casei Județene de Pensii Maramureș, ai Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, ai organizațiilor rezerviștilor și veteranilor de război, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș.
În cadrul dezbaterilor, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, Ștefan Lupșa, a atras atenția asupra situației materiale dificile în care se află o mare parte dintre pensionari, arătând că peste trei milioane de persoane beneficiază de venituri insuficiente pentru asigurarea unui trai decent. Acesta a solicitat indexarea pensiilor pentru anii 2025 și 2026.
Reprezentanții cadrelor militare în rezervă și în retragere au susținut că pensiile militare nu au fost majorate în conformitate cu prevederile legale și au cerut respectarea drepturilor prevăzute de legislația în vigoare. Totodată, aceștia au precizat că au inițiat demersuri în instanță pentru obținerea drepturilor pe care le consideră cuvenite.
De asemenea, reprezentanții organizațiilor de pensionari au evidențiat dificultățile materiale și problemele de sănătate cu care se confruntă numeroase persoane vârstnice, subliniind că aceste aspecte accentuează vulnerabilitatea socială a acestei categorii.
În intervenția sa, prefectul Rudolf Stauder a afirmat că înțelege problemele semnalate și că susține dialogul cu organizațiile reprezentative ale pensionarilor. Acesta a arătat că, în limitele atribuțiilor legale, a transmis în repetate rânduri către ministerele de resort solicitările și revendicările formulate de diferite categorii de pensionari, primind răspunsuri din partea autorităților competente.
Prefectul a prezentat și contextul economic actual la nivel național, subliniind că exercitarea funcției de reprezentant al Guvernului în teritoriu presupune responsabilitate, echilibru și respectarea cadrului legal în susținerea măsurilor de interes public.
Potrivit concluziilor ședinței, dialogul dintre instituțiile publice și organizațiile reprezentative ale persoanelor vârstnice rămâne un instrument important pentru identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă pensionarii. Instituția Prefectului – Județul Maramureș a reafirmat că va sprijini, în limitele competențelor legale, transmiterea solicitărilor acestora către autoritățile centrale, în vederea analizării unor soluții conforme cu cadrul legislativ și cu posibilitățile bugetare existente.