Picnic pentru Alăptare revine la Baia Mare cu activități gratuite pentru întreaga familie

picnic-pentru-alaptare-revine-la-baia-mare-cu-activitati-gratuite-pentru-intreaga-familie

Cea de-a treia ediție a evenimentului „Picnic pentru Alăptare” va avea loc în 1 și 2 august, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, unde organizatorii pregătesc un program dedicat atât părinților, cât și copiilor. Participarea este gratuită, iar pe parcursul celor două zile vor fi organizate activități pentru toate categoriile de vârstă.

Evenimentul își propune să ofere părinților ocazia de a participa la conferințe și de a vizita standurile tematice, în timp ce copiii vor avea la dispoziție spații special amenajate pentru joacă și dezvoltare, organizate pe grupe de vârstă.

Printre activitățile anunțate se numără zona Kinder FEST, destinată bebelușilor și copiilor cu vârste între 0 și 2 ani, Căsuța Bonei, unde copiii de peste doi ani vor putea participa la jocuri educative și activități creative, precum și o zonă dedicată celor de peste cinci ani, cu jocuri și activități în aer liber coordonate de echipa Animații pentru Copii Baia Mare – Iuly.

În plus, duminică, 2 august, copiii vor putea beneficia și de sesiuni de pictură pe față și modelaj de baloane, organizate de Happy Hoppa Events.

Organizatorii precizează că toate activitățile destinate copiilor sunt gratuite și îi încurajează pe participanți să vină însoțiți de întreaga familie. De asemenea, cei care doresc să participe la tombola organizată în cadrul evenimentului sunt invitați să completeze formularul de înscriere pus la dispoziție de organizatori.

Picnic pentru Alăptare – Ediția a III-a se va desfășura în 1 și 2 august, între orele 17:00 și 20:00, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, iar accesul publicului este gratuit.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Gest de solidaritate în Maramureș: Jandarmii au donat sânge pentru salvarea de vieți

Ca în fiecare an, în preajma Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, jandarmii maramureșeni s-au alăturat campaniei naționale de donare...

Maria Chira, directoarea adjunctă a Școlii „Lucian Blaga”: „Funcțiile sunt vremelnice, domnule primar Doru Dăncuș”

O vizită a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în curtea Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”, unde a interacționat...

Campanie de curățenie generală în Baia Mare înaintea sărbătorilor. Programul pe cartiere

Serviciul Public Ambient Urban, în colaborare cu operatorul de salubrizare Drusal, desfășoară în perioada 9 noiembrie – 3 decembrie 2026...

Controale ITM Maramureș în transporturi și comerț cu ridicata. Amenzi de peste 29.000 de lei 

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș a desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, acțiuni de verificare în cadrul Campaniei Naționale...

Bustul lui Iuliu Maniu va fi strămutat de la București la Sighetu Marmației 

Bustul omului politic Iuliu Maniu, amplasat din 1993 la sediul istoric al PNȚCD din Piața Rosetti din București, va fi...

Traficul auto prin PTF Sighetu Marmației (Podul Istoric) este suspendat temporar astăzi, 10 noiembrie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră informează participanții la trafic că marți, 10 noiembrie 2026, până la ora 16:00, traficul...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux