Rețea de fraude fiscale în turism, destructurată în Maramureș 

retea-de-fraude-fiscale-in-turism-destructurata-in-maramures
O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc în dimineața zilei de 21 mai, când au fost puse în aplicare 27 de mandate de percheziție domiciliară în județele Maramureș, Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud și Satu Mare.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Anchetatorii au stabilit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, administrator al unei unități de cazare, ar fi emis facturi neconforme cu realitatea către mai multe persoane fizice, cauzând un prejudiciu estimat la peste 1.000.000 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat sume de bani, respectiv 2.600 de euro, precum și bunuri și documente considerate relevante pentru probarea activității infracționale.

Bărbatul a fost condus la audieri, iar ulterior, în baza probatoriului administrat și sub coordonarea procurorului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.

În cursul zilei de 22 mai, acesta urmează să fie prezentat instanței cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Maramureș, precum și al polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

Autoritățile reamintesc că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de Codul de procedură penală.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux