Salvamont România a raportat o zi cu activitate intensă la nivel național. În decurs de 24 de ore, Dispeceratul Național a înregistrat 96 de solicitări pentru intervenții în teren, venite din mai multe zone montane ale țării.
- 17 apeluri – Maramureș
- 12 apeluri – Lupeni
- 11 apeluri – Neamț
- 9 apeluri – Predeal
- 7 apeluri – Brașov
- 7 apeluri – Cluj
- 6 apeluri – Harghita
- 5 apeluri – Prahova
- 5 apeluri – Sinaia
- 5 apeluri – Voineasa
- 3 apeluri – Hunedoara
- 3 apeluri – Vatra Dornei
- 2 apeluri – Caraș-Severin
- 2 apeluri – Alba
- 1 apel – Jud. Brașov
- 1 apel – Gorj
În urma acestor intervenții, salvamontiștii au acordat ajutor unui număr de 97 de persoane. Treizeci și patru dintre acestea au necesitat transport medical de urgență, fiind preluate de ambulanțele SAJ, SMURD sau de autospecialele Salvamont. Restul victimelor au putut fi transportate de aparținători. Două persoane au fost găsite fără viață, iar trupurile lor au fost predate Serviciului de Medicină Legală.
Salvamont România reamintește celor care aleg drumețiile sau sporturile de iarnă că prudența și respectarea recomandărilor specialiștilor sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor.