Elevii pasionați de biologie au participat, în această perioadă, la Școala de Vară organizată sub egida Centrului Județean de Excelență Maramureș, un program care a îmbinat activitățile practice, explorarea în natură și noțiunile de prim ajutor, oferindu-le participanților experiențe de învățare dincolo de sala de clasă.
Programul a debutat la Liceul „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, unde elevii au desfășurat activități de observare macroscopică și disecție a plămânilor, aprofundând structura și funcționarea sistemului respirator.
Activitățile au continuat în tabăra organizată la Preluca, unde 16 elevi, coordonați de trei profesori, au studiat sistemul circulator și sistemul excretor prin observații și disecții realizate pe inimă și rinichi. Totodată, prin experimentul Luciani, participanții au demonstrat rolul valvulelor atrioventriculare în funcționarea inimii.
Pe lângă activitățile de laborator, programul a inclus o drumeție în zona Piatra Cerbului, unde elevii au observat flora și fauna specifice și au admirat panorama Cheilor Lăpușului.
O componentă importantă a școlii de vară a fost dedicată instruirii în acordarea primului ajutor. Doi voluntari ai Asociației pentru SMURD Maramureș le-au prezentat elevilor noțiuni esențiale precum poziția laterală de siguranță, protocolul PAS și tehnicile de bază ale resuscitării cardio-respiratorii.
La program au participat elevi de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Liceul „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, Școala Gimnazială Nr. 18, Liceul Teologic Penticostal, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” și Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, activitățile fiind coordonate de profesorii Ardelean Amalia, Lőrincz Loredana Nela și Matias Carmen.
Potrivit organizatorilor, scopul programului a fost dezvoltarea gândirii științifice, a spiritului de observație și a competențelor practice, prin activități bazate pe experiment, explorare și colaborare.
Centrul Județean de Excelență Maramureș a transmis mulțumiri Fermei Zootehnice pentru sprijinul acordat și materialul biologic pus la dispoziție, Liceului „Ep. Dr. Alexandru Rusu” pentru găzduirea primei etape a programului și Pensiunii Popasul din Pietrar – Preluca pentru ospitalitate și susținere.
Prin această inițiativă, Centrul Județean de Excelență Maramureș își reafirmă angajamentul de a susține educația de performanță și de a le oferi elevilor oportunități de învățare practică, în care pasiunea pentru știință se transformă în experiențe relevante și memorabile.