Sfântul Ioan și Boboteaza: jandarmii vor fi prezenți în zonele cu manifestări religioase

Sfântul Ioan și Boboteaza: jandarmii vor fi prezenți în zonele cu manifestări religioase

Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș anunță că, în contextul sărbătorilor de Bobotează și Sfântul Ioan, efectivele de jandarmi vor fi prezente în zonele unde au loc slujbe și manifestări religioase. Măsurile vizează localitățile Baia Mare, Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș și Vișeu de Sus, acolo unde se așteaptă participarea unui număr mare de credincioși.

Jandarmii recomandă participanților să respecte traseele stabilite de organizatori pentru distribuirea apei sfințite, să manifeste răbdare și respect față de ceilalți și să acorde o atenție sporită copiilor. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să evite orice situație care ar putea genera conflicte sau tulburarea ordinii publice.

Instituția reamintește că, în cazul în care apar probleme, oamenii pot solicita sprijinul jandarmilor aflați în teren sau pot apela numărul unic de urgență 112.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux